Prietenia nu are graniţe

ianuarie 14, 2010 la 9:44 pm (Prietenie)

Mi-am pus odata intrebarea „Cum as fi eu daca nu as avea prieteni adevarati?” In ce mod mi-ar fi fost influentate gandurile, deciziile, actiunile, viata? Nu am avut nevoie de prea mult timp ca sa gasesc un raspuns. As fi fost alta. O varianta mai neevoluata, mai fara viata, mai lipsita de sens.

Avem tendinta de a trasa limite. De mici copii suntem invatati sa nu avem incredere totala in nimeni, pentru ca mai devreme sau mai tarziu increderea ne va fi tradata. Insa cati dintre noi am ascultat acest sfat? Fiecare si-a incredintat, cel putin o data, sufletul cuiva apropiat. A crezut ca este exceptia de la regula. Cativa au avut noroc. Altii nu. Simpul motiv fiind acela ca prietenii nu se gasesc asa de usor. Nu e suficient sa vrei sa ai prieteni. E nevoie si de putin noroc sa intalnesti persoanele potrivite.

O prietenie se poate lega din cele mai banale motive. Dar cati suntem norocosi sa spunem ca avem cu adevarat un prieten? Acea persoana care e mereu acolo, in bratele careia poti alerga oricand, cu care iti imparti atat momentele de fericire cat si de tristete, care stie cele mai ciudate si neinteresante lucruri despre tine? Exista cineva in viata ta care ti-ar raspunde la 4 dimineata la telefon, dispus sa vorbeasca cu tine pana adormiti cu telefoanele in mana? Ii poti povestesti chestii pe care altii le-ar vedea intr-o lumina proasta, iar maine este tot langa tine? Are mereu o vorba buna, un sfat, o intamplare funny de povestit si un zambet pentru tine? E capabil sa uite de propriile griji si sa se bucure pentru fericirea ta, atunci cand este cazul? Te stie asa cum esti, cu bune si cu rele, si inca te place? Atunci felicitari, te numeri printre norocosii care au un prieten adevarat.

Cum reactionezi insa atunci cand cel pe care ieri il considerai prieten, azi nu mai e? Nu reactionezi. Pentru ca inseamna ca a fost un simplu prieten, superficial. Care s-a apropiat de tine, dar nu suficient. Il treci in lista „Cunostinte”, il saluti pe strada, il intrebi ce mai face, iar apoi schimbi cu el/ ea mesaje de Craciun.

Si atunci cum recunosti prietenia adevarata? Cum faci distinctia intre cineva care iti poate fi prieten si cineva care poate deveni un al doilea „tu”? Nu-ti bate capul cu asemenea intrebari, pentru ca nu au raspuns. Pur si simplu simti. Si daca ceea ce simti e de bine, risti. Iti lasa poarta deschisa catre viata sa? Atunci intra! Si lasa-l si pe el sa faca parte din viata ta.

Se poate sa te inseli. Se poate insa sa castigi un prieten pe viata. Doar timpul va raspunde la intrebari.  Noi suntem doar oameni care se cauta unul pe altul in incercarea de a-si face viata mai frumoasa. Nu-ti mai pune singur piedici, let it be.

PS. Prietenia adevarata chiar nu are granite.

By Aimee 🙂

Lasă un comentariu

Oare cand ne vom trezi din coma?

noiembrie 20, 2009 la 9:47 am (Motivatie)

Ieri am vazut un caz ,daca pot spune asa ceva ,  un belgian a iesit din coma dupa 23 de ani, iar cand a putut vorbi a marturisit ca a fost tot timpul constient de ceea ce se petrecea in jurul sau dar nu putea lua contact cu ceilalti. A stat captiv in propriul trup timp de 23 ani, fiind constient de tot ce i se intampla : „A fost un cosmar. Cand m-am trezit, dupa accident, am incercat sa strig, sa tip, dar nu ma auzea nimeni. Am fost singurul martor al propriei mele suferinte. Infiorator a fost momentul in care am vazut ca medicii abandoneaza orice speranta si nu mai incearca sa faca nimic, crezand ca sunt in coma”.
Ne intrebam ce a simtit el 23 ani… Raspunde chiar el : „Ani in sir am visat la o viata mai buna decat cea pe care o duceam. ‘Frustrare’ e un cuvant prea usor, nu pot exprima in cuvinte ce am simtit atata timp.”
Cati dintre noi nu am fi abandonat , nu am fi renuntat sa mai luptam?… Dar el :Nu voi uita niciodata  ziua în care au descoperit ce mi se intamplase, a fost ca o a doua nastere. Vreau sa citesc, sa comunic cu prietenii mei prin computer si sa ma bucur de viata”.
Cum poti ca dupa atatia ani paralizat total si captiv in propriul trup vrei sa citesti , sa comunici cu prietenii tai , si sa te bucuri de VIATA ?..Cand noi nu suntem in stare sa trecem nici peste cel mai mic hop in viata si cu asta greu , foarte greu, dupa ce ne jelim soarta si ne intrebam „Da cu ce am gresit? de ce mi se intampla mie toate astea?”… Intrebarea e profund incorecta , intrebarea corecta ar fi „Dar ce am facut bun sa nu mi se intample mie asa ceva?”..  Imi aduc aminte ce intrebare a pus Prea Fericitul Patriarh Teoctist „Multi se considera buni crestini pentru ca respecta cele 10 porunci .. Cele 10 porunci iti spun ceea ce sa nu faci.. dar oare nu trebuie sa faci nimic?” oare acum vom realiza ca tot ceea ce avem nu e ceva de la sine, ceva predefinit?

Cand ne vom aprecia familia, prietenii si in special VIATA la adevarata valoare? Oare cand ne vom trezi din coma? Niciodata nu e prea tarziu cand ai vointa….

Un comentariu